Casa a venit cu cinci meri pe care nu i-a tuns nimeni de 20 de ani. În primul an au dat puțin. Anul acesta, după o primăvară fără îngheț, am cules 200 de kilograme și am înțeles de ce la țară nimeni nu se bucură prea tare de un an bun: trebuie făcut ceva cu el.

Mustul: 60 kg

La presa comunală din satul vecin, 1 leu pe litru. Din 60 de kilograme de mere ies cam 35 de litri. Se bea proaspăt o săptămână, se pasteurizează în sticle la 75 °C pentru iarnă sau se lasă să devină ce vrea el: cidru, dacă aveți noroc, oțet, dacă nu.

Oțetul: 20 kg

Merele zdrobite, cu coajă și cotor, în borcan cu apă și două linguri de zahăr, acoperite cu tifon, șase săptămâni într-un loc cald. Se strecoară și mai stă patru săptămâni. Oțetul de mere de casă e mai blând decât cel din comerț și, la 40 de lei litrul la târg, e cel mai valoros lucru care iese din livadă.

Uscatul: 30 kg

Felii de 5 mm, pe sfoară, în pod, zece zile. Sau în cuptor la 70 °C cu ușa întredeschisă, șase ore, dacă vă permiteți factura. Din 30 kg rămân 4 kg de mere uscate, care țin un an și sunt gustarea de drumeție perfectă.

Vecinii: 90 kg

Restul s-a dus pe la porți, în găleți, ca la toată lumea. Am primit înapoi nuci, o damigeană de vin și o ofertă să-mi tundă cineva merii în martie. Economia asta nu apare în niciun curs, dar e cea care ține satul.