Nea Ivan are 71 de ani, o lotcă de lemn cu vâsle și o regulă: „Nu motor, nu telefon, nu grăbit.” L-am găsit printr-o gazdă din Mila 23 care mi-a spus că „e mai scump decât ceilalți și nu zice nimic toată ziua”. Exact ce căutam.

5:40

Plecăm pe canalul Șontea pe întuneric. Primul sunet e al vâslelor; al doilea, după un sfert de oră, al unui pelican care decolează și pare un avion de hârtie uriaș. Nea Ivan arată cu bărbia. Atât.

9:00

Pe lacul Fortuna, nuferi până la orizont. Nea Ivan întinde o plasă mică, ne oprim, scoate o pâine și brânză. Mâncăm. Eu încep să vorbesc despre București; el se uită la mine până tac.

13:00

Căldură, umbră sub sălcii, o oră de somn în barcă. Mă trezește un cormoran care își usucă aripile pe un stâlp, la trei metri. Nu am aparat la mine. Mă uit. Îmi dau seama că e prima oară în ani când mă uit la ceva fără să-l fotografiez.

17:00

Drumul înapoi, cu apa roșie. Plasa a prins trei carași și un somn mic, pe care nea Ivan îl aruncă înapoi. Întreb de ce. „Mic.” E cea mai lungă propoziție a zilei.

Ce costă și cum găsiți

400 de lei ziua, pentru barca întreagă (maximum două persoane), cu mâncare de la el. Nu are telefon; întrebați la pensiunile din Mila 23 de „Ivan cu lotca”. Luați apă, pălărie, cremă și nimic de citit: nu veți citi.